Marţi, 28 mai, Ateneul Tătăraşi
Filmul Minte-mă frumos
Invitat special: Diana Dumitrescu
Sinopsis
Doi
tipi simpatici din Bucureşti duc o viaţă cât se poate de neobişnuită. Dani este part-time gigolo, iar Toni un hacker iscusit care îşi înşeală
partenerul de viaţă – computerul – cu o tipă cunoscută pe Internet, Oana. Dana şi Oana, ucenice
cofetare şi colege de apartament, sunt cum nu se poate mai diferite. Dana, tipa
senzuală, suceşte capetele bărbaţilor oriunde apare, pe când Oana iubeşte
foarte mult prăjiturile, de unde şi formele mai rotunjoare.
Şi
cum era de aşteptat, când discuţiile lungi pe chat nu pot rămâne veşnic
virtuale, Toni şi Oana işi dau întâlnire faţă-n faţă. Dar există o problemă
majoră: Toni nu seamană deloc cu poza de profil, iar Dani ajunge la întâlnire în
locul lui.
Dar
oare la întâlnire se prezintă chiar Oana? Sau fiecare dintre cei patru… minte
frumos?
Trailer:
Despre film
Cu
o distribuţie impresionantă, avându-i ca protagonişti pe Diana Dumitrescu şi Andi
Vasluianu, filmul Minte-mă frumos
relatează o poveste modernă, plină de umor, care a cucerit publicul român în
doar câteva zile de la lansare. Astfel, în primul weekend de la lansare, filmul
a adus în sălile de cinema 14.011 spectatori şi a obţinut venituri de 229.000
de lei, înregistrând cele mai bune rezultate din ultimii ani pentru un debut de
film românesc, potrivit unui comunicat al MediaPro
Distribution.
Minte-mă frumos
a câştigat Premiul GOPO la categoria Premiul
Publicului
A meritat prezenta in sala. Foarte bun si interesant filmul, la fel si discutia de la final. :D
RăspundețiȘtergereMulţumim frumos. Vă aşteptăm la SFR 4.0. Ce v-a plăcut mai mult în film?
RăspundețiȘtergere